Decizia ÎCCJ nr. 228/2025 (HP)Punctul I
Punctul I
I. Titularul și obiectul sesizării
8. Prin Încheierea din 28 octombrie 2024, pronunțată în Dosarul nr. 63/118/2024, Curtea de Apel Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept:
Dacă prevederile art. 417 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că implică posibilitatea decontării de către autoritățile și instituțiile publice a cheltuielilor de deplasare, inclusiv a chiriei, pentru funcționarii publici care au domiciliul în altă localitate decât cea în care își desfășoară activitatea, în situația în care nu li se poate asigura o locuință de serviciu. ...
9. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la 20 noiembrie 2024, cu nr. 2.689/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 16 iunie 2025. ... ...
Sursa oficială ↗