Decizia CCR nr. 594/2018Punctul 10

CCR · decizie de neconstituționalitate · 27.09.2018 · dosar 9.047/288/2016
Punctul 10
10. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, norma criticată aplicându-se tuturor persoanelor aflate în situații similare. În acest sens se arată că prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a statuat faptul că „legiuitorul a configurat cadrul legal reprezentat de Legea nr. 77/2016 luând în considerare o impreviziune aplicabilă ope legis pentru toate contractele de credit în derulare, deformând condițiile aplicării impreviziunii. Posibilitatea părților din contractele respective de a prezenta situația de fapt dintrun dosar în fața unei instanțe judecătorești este absolut necesară având în vedere că judecătorul trebuie să verifice această situație, astfel încât instituția dării în plată să nu fie un instrument discreționar pus la dispoziția doar a unei părți și, astfel, să dezechilibreze raportul contractual. Numai în acest fel se poate asigura, în aceste cazuri, respectarea principiului egalității armelor în cadrul procesului civil.“ ...
Sursa oficială ↗