Decizia CCR nr. 585/2018Punctul 33

CCR · decizie de neconstituționalitate · 25.09.2018 · dosar 5.799/55/2015
Punctul 33
33. Ca atare, gazele de șist se includ în categoria „resurselor de petrol“ ce fac obiectul exclusiv al proprietății publice și aparțin statului român, astfel cum este statuat și prin Decizia nr. 25 din 29 iunie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, concluzie la care s-a ajuns folosind metoda interpretativă, respectiv prin interpretarea logică, rațională și teleologică a normelor de drept, constatând că prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 238/2004, a căror soluție legislativă se regăsește și în art. 100 pct. 48 din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, nu au o veritabilă existență de sine stătătoare, acestea trebuind privite și analizate prin corelație cu prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 238/2004, care stabilesc domeniul de reglementare al actului normativ, respectiv petrolul, care reprezintă „substanțele minerale combustibile constituite din amestecuri de hidrocarburi naturale, acumulate în scoarța terestră și care, în condiții de suprafață, se prezintă în stare gazoasă, sub formă de gaze naturale, sau lichidă, sub formă de țiței și condensat“. ...
Sursa oficială ↗