Sari la conținut

Decizia CCR nr. 584/2018Punctul 15

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
25.09.2018
Dosarul
1.197A/2018

15. Se apreciază că sunt încălcate și prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție sub aspectul calității și previzibilității legii, dat fiind că norma de incriminare din cuprinsul art. 12 alin. (1) nu este suficient de riguroasă pentru a asigura destinatarilor săi coerența și previzibilitatea legii penale. În acest sens, se face referire la Decizia Curții Constituționale nr. 489 din 30 iunie 2016, în accepțiunea căreia legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile, această cerință fiind îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Prin urmare, actul normativ criticat contravine art. 1 alin. (5) din Constituție, sub aspectul coerenței, clarității și previzibilității. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie