Decizia CCR nr. 570/2018Punctul 9

CCR · decizie de neconstituționalitate · 20.09.2018 · dosar 7.060/99/2015
Punctul 9
9. Guvernul arată că, în ceea ce privește acordarea facilităților fiscale persoanelor cu handicap grav sau accentuat doar pentru anumite categorii de venituri, este relevantă jurisprudența Curții Constituționale prin care s-a statuat că aceste facilități au fost acordate tocmai în considerarea calității de persoane cu handicap grav sau accentuat, și nu în funcție de sursa veniturilor realizate, astfel încât de aceste facilități fiscale ar trebui să beneficieze toate persoanele aflate în această situație. Pe cale de consecință, Curtea a constatat că statutul de persoană cu handicap trebuie să îi plaseze într-o poziție egală pe toți cei care au acest statut, care trebuie să se bucure în aceeași măsură de aceleași facilități fiscale, în speță fiind vorba de scutiri de impozit pe veniturile realizate. În mod contrar, se instituie o situație discriminatorie în cadrul aceleiași categorii de persoane, care este contrară principiului egalității în drepturi a cetățenilor. Față de această împrejurare, apreciază că revine instanței de contencios constituțional competența de a se pronunța cu privire la excepția de neconstituționalitate. ...
Sursa oficială ↗