Decizia CCR nr. 554/2018Punctul 38
Punctul 38
38. În aplicarea acestor principii la cauza de față, Curtea reține că publicarea pe pagina de internet proprie a organelor fiscale a listelor debitorilor persoane fizice care înregistrează obligații fiscale restante, precum și a cuantumului acestora, în niciun caz nu pune în discuție aspecte cruciale ale vieții private a acestor debitori și cu atât mai puțin ridică probleme care țin de identitatea ori existența acestora. În mod similar, de altfel, s-a raportat Curtea Europeană a Drepturilor Omului la situația de fapt din cauza soluționată prin Hotărârea din 22 decembrie 2015, pronunțată în Cauza G.S.B împotriva Elveției, precitată, pct. 93. Astfel, Curtea a reținut că „dezvăluirea de informații personale criticată viza doar date bancare ale petentului, adică informație financiară pură; aceasta, deci, nu implică în niciun caz transmiterea de detalii intime sau date strâns legate de identitatea sa, care ar fi pretins o protecție sporită. Ca atare Elveția a avut o marjă largă de apreciere într-un asemenea caz“. ...
Sursa oficială ↗