Decizia CCR nr. 553/2018Punctul 25
Punctul 25
25. Tot în legătură cu acest aspect, referitor la pretinsa încălcare a principiului constituțional al accesului liber la justiție, autoarea excepției mai arată că a fost în imposibilitate de a respecta termenele imperative impuse de legea specială de reparație, dat fiind faptul că, la acel moment, din motive neimputabile, nu a avut posibilitatea să facă dovada dreptului de proprietate. Or, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că și împrejurarea referitoare la faptul că, prin neparcurgerea procedurii administrative ori prin nerespectarea termenelor legale, cel interesat ar putea pierde dreptul de acces la justiție nu este de natură să demonstreze neconstituționalitatea procedurii administrative prealabile, accesul liber la justiție semnificând faptul că orice persoană se poate adresa instanțelor judecătorești pentru apărarea drepturilor, a libertăților sau a intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiționări. Mai mult, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, are legitimarea constituțională de a stabili procedura de judecată. Aceasta implică și reglementarea unor termene, după a căror expirare valorificarea dreptului nu mai este posibilă (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 476 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 12 noiembrie 2014). În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia instituirea unei proceduri prealabile nu este incompatibilă cu prevederile art. 6 din Convenție, dacă ea este supusă ulterior unui control judecătoresc, dreptul de acces la un tribunal fiind susceptibil de unele limitări implicite sau explicite, întrucât, prin însăși natura lui, el presupune o reglementare din partea statului, în cadrul marjei sale de apreciere, recunoscută de Convenție (cu titlu exemplificativ, Hotărârea din 23 iunie 1981, pronunțată în Cauza Le Compte, Van Leuven și De Meyere împotriva Belgiei, sau Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57). ...
Sursa oficială ↗