Sari la conținut

Decizia CCR nr. 547/2018Punctul 19

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
18.09.2018
Dosarul
40.003/3/2016

19. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 55 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. Curtea observă că, la data soluționării prezentei excepții, conținutul acestora este modificat prin raportare la conținutul pe care îl aveau la data sesizării Curții. Cu toate acestea, dispozițiile art. 55 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 continuă să își producă efectele juridice în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, astfel încât, în lumina jurisprudenței sale (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), Curtea urmează să analizeze constituționalitatea dispozițiilor art. 55 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 care, la data sesizării Curții, aveau următorul conținut:

Persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare, după cum urmează:

a) conform tabelului nr. 1, în situația persoanelor care au realizat stagii de cotizare în condiții deosebite de muncă; ...

b) conform tabelului nr. 2, în situația persoanelor care au realizat stagii de cotizare în grupa I de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, precum și în situația celor care au realizat stagii de cotizare în locurile de muncă încadrate în alte condiții de muncă prevăzute la art. 29 alin. (2) și în condiții speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) ; ...

c) cu câte 6 luni, pentru fiecare an de privare de libertate, de deportare în străinătate, după data de 23 august 1944, și/sau de prizonierat, în situația persoanelor cărora le-au fost stabilite drepturi privind vechimea în muncă, în condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a) -c) și la alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat. ... ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie