Sari la conținut

Decizia CCR nr. 559/2018Punctul 12

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
18.09.2018
Dosarul
3.854/120/2016

12. Curtea constată, cu titlu prealabil, că Legea nr. 226/2006 a fost abrogată, începând cu data de 1 ianuarie 2011. Astfel, la data soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 226/2006, acestea sunt abrogate. Însă, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a decis că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Așa cum a reținut Curtea, scoaterea sau ieșirea formală din vigoare a unei norme juridice nu înseamnă inaplicabilitatea sa. Astfel, în litigiul în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate din prezenta cauză, temeiul juridic al acțiunilor formulate de reclamanți se află într-o strânsă legătură cu dispozițiile normative criticate, modul de soluționare a acestor acțiuni de către instanțele judecătorești depinzând de decizia pe care Curtea o va pronunța cu privire la constituționalitatea dispozițiilor normative criticate. Așadar, Curtea urmează a analiza excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 226/2006 respectă dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor [...] privind neconstituționalitatea unei legi [...] ori a unei dispoziții dintr-o lege [...] în vigoare...[...]“. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie