Decizia CCR nr. 540/2018Punctul 15

CCR · decizie de neconstituționalitate · 18.09.2018 · dosar 4.579/86/2015
Punctul 15
15. Executarea încuviințată în mod excepțional în această etapă procesuală, a judecății în primă instanță, are caracter provizoriu, în sensul că ea își va menține efectele doar în ipoteza rămânerii definitive a hotărârii prin care a fost confirmată soluția pronunțată de prima instanță prin care s-a impus în sarcina debitorului îndeplinirea obligației în litigiu și, dimpotrivă, va fi desființată în caz contrar. În această din urmă ipoteză devin incidente prevederile art. 637 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, dacă titlul este ulterior modificat ori desființat, creditorul va fi ținut, în condițiile legii, să îl repună pe debitor în drepturile sale, în tot sau în parte, după caz, cu restituirea prestațiilor executate de acesta și eventuala obligare a creditorului la plata de daune-interese către debitor. De altfel, textul menționat avertizează că punerea în executare a unei hotărâri judecătorești care constituie titlu executoriu se poate face numai pe riscul creditorului, dacă hotărârea poate fi atacată cu apel sau recurs. ...
Sursa oficială ↗