Decizia CCR nr. 537/2018Punctul 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 18.07.2018 · dosar 827A/2018
Punctul 20
20. Legea manualului școlar reglementează, în principal, regimul manualului școlar de bază în învățământul preuniversitar, ca bun de interes public și principalul instrument de lucru al elevului. Prin obiectul de reglementare, această lege vizează un domeniu de interes public, în care primează dreptul fundamental la învățătură, statul exercitându-și prerogativele constituționale și legale printr-o activitate destinată protejării intereselor naționale în domeniul învățământului general obligatoriu. Potrivit prevederilor art. 32 alin. (1) din Constituție, dreptul la învățătură este asigurat, în primul rând, prin învățământul general obligatoriu. Legea manualului școlar contribuie în mod eficient la îndeplinirea unui obiectiv de securitate națională, diminuând unul din riscurile identificate în Strategia Națională de Apărare a Țării, și anume cel al deficiențelor din sistemul național al educației. Ca bun de interes public, destinat funcționării unui serviciu public, respectiv cel al educației naționale, manualul școlar este achiziționat din fonduri provenite de la bugetul de stat, respectând principiul eficienței. În baza acestui principiu se urmărește obținerea de rezultate educaționale maxime prin gestionarea resurselor existente. Prin obiectul de reglementare, legea care face obiectul prezentei sesizări de neconstituționalitate vizează unul dintre aspectele esențiale ale organizării generale a învățământului, respectiv asigurarea de către stat, prin Ministerul Educației Naționale, a manualelor școlare necesare susținerii procesului educațional din învățământul preuniversitar de stat și cel particular acreditat/autorizat, fapt ce conferă acesteia caracterul de lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. n) din Constituție. În consecință, președintele Camerei Deputaților apreciază că susținerile autorilor prezentei sesizări de neconstituționalitate cu privire la încălcarea principiului bicameralismului sunt neîntemeiate, Legea manualului școlar fiind adoptată cu respectarea prevederilor art. 61 alin. (2) și art. 75 alin. (1) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗