Decizia CCR nr. 509/2018Punctul 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.07.2018 · dosar 1.177/44/2016
Punctul 20
20. Așadar, Curtea a reținut că, prin textul de lege criticat, legiuitorul, în virtutea competenței sale constituționale conferite de art. 126 alin. (2) potrivit căruia „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“ și art. 129 potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“ din Legea fundamentală, a reglementat o soluție legislativă prin care, pe de o parte, se dă eficiență celerității soluționării cauzelor și se evită prelungirea excesivă a ciclului procesual atât prin reglementarea soluției pe care o poate pronunța instanța de apel, cât și prin limitarea posibilității trimiterii cauzei spre rejudecare o singură dată în cursul procesului, iar, pe de altă parte, conferă posibilitatea părților de a beneficia de dublul grad de jurisdicție, atunci când apreciază oportunitatea acestuia. ...
Sursa oficială ↗