Decizia CCR nr. 499/2018Punctul 15

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că uciderea din culpă prevăzută de art. 192 din Codul penal are corespondent în incriminarea cu aceeași denumire marginală din art. 178 din Codul penal din 1969. Uciderea din culpă este o formă a omorului, cu deosebirea că diferă poziția psihică a autorului faptei, în sensul că, în loc de intenție, fapta este comisă din culpă - fie culpă simplă, fie culpă cu prevedere. Pericolul social al unei fapte săvârșite din culpă este întotdeauna mai redus decât acela al unei fapte similare săvârșite cu intenție, această evaluare diferențiată fiind valabilă și în cazul omuciderii. Deși uciderea din culpă prezintă, în mod evident, un grad de pericol social mai redus decât omuciderea săvârșită cu intenție, posibilitatea săvârșirii respectivei fapte din culpă constituie o gravă amenințare pentru viața oamenilor și pentru securitatea relațiilor sociale. Astfel, legiuitorul, incriminând uciderea din culpă, a urmărit crearea unei acțiuni inhibitoare pentru conștiința oamenilor, de natură să îi oblige la cântărire, la chibzuire atunci când efectuează acte ce ar putea provoca moartea unui om. Legea penală asigură, în acest mod, ocrotirea membrilor societății, ocrotire care în prezent capătă o importanță din ce în ce mai mare, având în vedere că activitățile în cadrul cărora se pot săvârși, din culpă, fapte cauzatoare de moarte sporesc numeric în același ritm cu progresul tehnic. Asemenea fapte sunt destul de frecvente și prezintă un pericol social evident - chiar dacă acesta este mai redus decât în cazul omorului intenționat -, punând în pericol viața oamenilor ca urmare a neatenției sau ușurinței în folosirea mijloacelor susceptibile să producă moartea. Întrucât legea penală nu distinge între diferitele grade de culpă, cea mai ușoară dintre ele atrage răspunderea penală a autorului faptei, urmând ca la individualizarea pedepsei să se țină cont de gravitatea culpei. ...