Sari la conținut

Decizia CCR nr. 511/2018Punctul 19

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
17.07.2018
Dosarul
164/113/2017

19. Distinct de cele reținute prin jurisprudența mai sus invocată, Curtea reține că textul criticat nu contravine dreptului la un proces echitabil, nefiind contrar niciunuia dintre standardele constituționale specifice acestui drept fundamental. În acest sens, Curtea constată că soluționarea contestației formulate împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia se face cu citarea celui care a făcut contestația și a persoanelor interesate, precum și cu participarea obligatorie a procurorului. Astfel, părțile interesate au posibilitatea de a participa la ședința de judecată, de a cunoaște argumentele invocate de părțile adverse sau de procuror și de a-și formula propriile apărări, beneficiind, prin urmare, de garanțiile procesuale necesare apărării drepturilor și intereselor lor procesuale, în condiții de contradictorialitate și oralitate. De asemenea, contestația reglementată la art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală este soluționată prin încheiere motivată, părțile putând cunoaște argumentele care au stat la baza soluției pronunțate, aspect ce constituie o altă garanție a dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat la art. 21 alin. (3) din Constituție. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie