Decizia CCR nr. 493/2018Punctul 16

16. Față de această împrejurare, Curtea observă că, potrivit art. 261 alin. 1 pct. 7 din Codul de procedură civilă din 1865, în hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești trebuie menționată calea de atac ce se poate introduce împotriva acestora și termenul în care se poate exercita. O asemenea mențiune nu are, însă, valoare absolută, o eventuală eroare a judecătorului cu privire la aceste aspecte nefiind de natură să afecteze desfășurarea procesului civil în condițiile prevăzute de normele procedurale în vigoare, având în vedere că acesta este guvernat de reguli clare, înscrise în Codul de procedură civilă, pe care părțile trebuie să le urmeze cu bună credință, exercitându-și drepturile procesuale conform rigorilor impuse de acestea. Această concepție cu privire la legalitatea căilor de atac se regăsește și în cuprinsul actualului Cod de procedură civilă, care precizează explicit, la art. 457, faptul că „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei“. Cu privire la acest din urmă text de lege, Curtea Constituțională a arătat că principiul legalității căii de atac nu face altceva decât să stabilească expres că legea este cea care recunoaște sau nu dreptul la exercitarea unei căi de atac, iar nu judecătorul sau părțile dintr-un proces (Decizia nr. 41 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 24 mai 2017 paragraful 13). ...