Decizia CCR nr. 507/2018Punctul 34
Punctul 34
34. În același context al rațiunilor ce justifică situația specială vizată de dispozițiile art. 69 alin. (5) teza finală, se impune a fi menționat art. 10 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 (pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 349 din 20 mai 2015), potrivit căruia „(2) În cazul unor alegeri parțiale, organizate în situațiile prevăzute de Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și de Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, data desfășurării acestora se stabilește cu cel puțin 35 de zile înaintea votării. În acest caz, termenele prevăzute de prezenta lege, cu excepția celor de 24 de ore, se reduc la jumătate. Dacă din operațiunea de reducere la jumătate a termenelor rezultă fracțiuni de zile egale sau mai mari de 12 ore, rotunjirile se fac în plus; fracțiunile mai mici de 12 ore nu se iau în calcul.“ Regula în privința organizării alegerilor locale este prevăzută de art. 10 alin. (1) și (3) din legea menționată, în sensul că data alegerilor se stabilește prin hotărâre a Guvernului, cu cel puțin 75 de zile înaintea votării. Excepția privește, potrivit textului legal mai sus citat, situația alegerilor parțiale - așa cum este și cazul constatării încetării de drept a mandatului de primar, înaintea expirării duratei normale a acestuia, ce impune, în final, organizarea unui nou scrutin exclusiv pentru alegerea primarului - și se caracterizează prin înjumătățirea termenelor stabilite ca regulă generală în materie. ...
Sursa oficială ↗