Sari la conținut

Decizia CCR nr. 530/2018Punctul 3

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
17.07.2018
Dosarul
999A/2018

3. În motivarea obiecției de neconstituționalitate, autorii sesizării prezintă, în prealabil, procedura legislativă de adoptare a legii ce constituie obiectul controlului de constituționalitate. Potrivit principalelor etape ale acesteia, propunerea legislativă a fost înregistrată, în data de 31 octombrie 2017, la Biroul permanent al Camerei Deputaților, aceasta fiind adoptată de Camera Deputaților, în calitate de Cameră de reflecție, la data de 13 decembrie 2017, și de Senat, în calitate de Cameră decizională, la data de 21 decembrie 2017. Urmare a pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 61/2018 s-a deschis procedura de reexaminare a legii, aceasta fiind adoptată, cu 17 amendamente admise, de Camera Deputaților, la data de 20 martie 2018, și de Senat, la data de 26 martie 2018. Ulterior, urmare a cererii de reexaminare formulate la data de 22 iunie 2018 de Președintele României, legea a fost adoptată de Camera Deputaților la data de 26 iunie 2018, și, respectiv, de Senat la data de 27 iunie 2018, actul normativ având aceeași formă și același conținut, întrucât cererea de reexaminare a fost respinsă de ambele Camere parlamentare. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie