Decizia CCR nr. 466/2018Punctul 17

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.07.2018 · dosar 5.435/109/2015
Punctul 17
17. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din actul de sesizare și din motivarea excepției, îl constituie dispozițiile art. 21 alin. (4) , art. 25 alin. (1) și (3) și art. 26 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, art. 69 alin. (3) și (4) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, art. 16 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, precum și art. 91 alin. (4) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003. Textele de lege criticate au următorul conținut: – Art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010: „Raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activității de evaluare și, după caz, organelor de urmărire penală și celor disciplinare.“; ... – Art. 25 alin. (1) și (3) din Legea nr. 176/2010: (1) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat că a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective, în măsura în care prevederile prezentei legi nu derogă de la aceasta și dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. (...) (3) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese constituie temei pentru eliberarea din funcție ori, după caz, constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective. ... – Art. 26 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 176/2010: Agenția va comunica raportul de evaluare, după cum urmează: [...] i) pentru primari și președinții consiliilor județene - instituției prefectului; ... ... – Art. 69 alin. (3) și (4) din Legea nr. 215/2001: (3) În cazurile prevăzute la alin. (2) , prefectul, prin ordin, ia act de încetarea mandatului primarului. (4) Ordinul prefectului poate fi atacat de primar la instanța de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare. ... – Art. 16 din Legea nr. 393/2004: (1) În toate cazurile de încetare înainte de termen a mandatului de primar, prefectul emite un ordin prin care constată încetarea mandatului primarului; (2) Ordinul va avea la bază un referat semnat de secretarul comunei sau al orașului, precum și actele din care rezultă motivul legal de încetare a mandatului. ... – Art. 91 alin. (4) din Legea nr. 161/2003: „În situația în care alesul local aflat în stare de incompatibilitate nu renunță la una dintre cele două funcții incompatibile în termenul prevăzut la alin. (3) , prefectul va emite un ordin prin care constată încetarea de drept a mandatului de ales local la data împlinirii termenului de 15 zile sau, după caz, 60 de zile, la propunerea secretarului unității administrativ-teritoriale. Orice persoană poate sesiza secretarul unității administrativ-teritoriale“. ... ...
Sursa oficială ↗