Decizia CCR nr. 485/2018Punctul 18

18. Cu privire la critica referitoare la încălcarea principiului neretroactivității legii, prin aplicarea imediată a normelor procesual penale, Curtea a observat că autorul excepției de neconstituționalitate solicită, în realitate, ca - prin declararea neconstituționalității textelor de lege criticate - să se permită o ultraactivitate a legii procesuale vechi. Curtea a statuat, în jurisprudența sa, că o normă juridică acționează în timp din momentul intrării ei în vigoare și până în momentul ieșirii sale din vigoare și se bucură de prezumția de constituționalitate. Sunt și excepții de la acest principiu general, cum sunt retroactivitatea și ultraactivitatea legii penale și contravenționale mai favorabile (Decizia nr. 101 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 22 mai 2013). Astfel, orice lege se aplică numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, care are efecte și asupra raporturilor juridice penale sau contravenționale născute anterior intrării sale în vigoare (Decizia nr. 932 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2007). Referitor la domeniul de aplicare a legii procesual penale, prin Decizia nr. 631 din 11 noiembrie 2014, mai sus menționată, Curtea a observat că a fost consacrat principiul activității acesteia, care presupune că aceasta este de imediată aplicare, vizând și cauzele în curs de urmărire penală sau judecată. Plecând de la aceste premise, Curtea a reținut că, în materie penală, în exercitarea legitimării sale constituționale de a adopta norme de procedură, conferite de art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul a înțeles să reconfigureze modalitatea de reglementare a exercitării căilor de atac, instituind doar posibilitatea atacării cu apel a hotărârii primei instanțe. Totodată, legiuitorul, prin norme tranzitorii, a prevăzut aplicarea acestei noi viziuni și cu privire la procesele începute înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală și aflate în faza judecății în primă instanță sau în apel. În această împrejurare, Curtea a observat că stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reținut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituție, text care face referire la „condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, ca de altfel și al art. 126 alin. (2) din Constituție, care, referindu-se la competența instanțelor judecătorești și la procedura de judecată, stabilește că acestea „sunt prevăzute numai de lege“ (Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004). Având în vedere cele mai sus arătate, prin Decizia nr. 631 din 11 noiembrie 2014, citată anterior, Curtea a reținut că susținerea referitoare la încălcarea principiului constituțional al neretroactivității legii nu este întemeiată, fiind vorba de o concretizare a principiului aplicării imediate a legii noi, potrivit căruia legea nouă se aplică de îndată tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și efectelor viitoare ale unor situații juridice anterior născute, dar neconsumate la data intrării în vigoare a legii noi (în același sens, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014) - (paragrafele 28-30 din Decizia nr. 631 din 11 noiembrie 2014). ...