Decizia CCR nr. 478/2018Punctul 29
Punctul 29
29. Referitor la critica privind încălcarea art. 16 din Constituție, Curtea a constatat, la paragraful 31 al Deciziei nr. 708 din 29 noiembrie 2016, că autorul excepției are în vedere diferențele care apar între beneficiarii dreptului la alocație de hrană, ca urmare a modalității diferite de acordare a acestui drept. Diferențierile între normele de hrană stabilite și modalitățile de acordare a acestora se fac în funcție de specificul activității și de gradul de solicitare, apreciat ca fiind aferent activității desfășurate. Prin urmare, fiecare dintre persoanele aflate în cadrul uneia dintre categoriile reglementate de anexa la Hotărârea Guvernului nr. 65/2003 se supune aceluiași tratament juridic ca toate celelalte persoane aflate în aceeași situație cu a sa. În același timp, fiecare categorie de persoane se află într-o situație distinctă sub aspectul condițiilor care justifică acordarea normei de hrană, în raport cu celelalte categorii de persoane, menționate în același act normativ. Curtea Constituțională a stabilit, în jurisprudența sa, că principiul egalității în drepturi nu înseamnă uniformitate, violarea principiului egalității și nediscriminării existând doar atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 20 din 24 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 10 aprilie 2003, Decizia nr. 156 din 15 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 26 iunie 2001), astfel încât Curtea a constatat că dispozițiile de lege criticate nu au efecte de natură a contraveni prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗