Decizia CCR nr. 470/2018Punctul 16
Punctul 16
16. Aplicând aceste considerente de principiu în cauza de față, Curtea reține că prevederile legale criticate stabilesc regula potrivit căreia taxa judiciară de timbru se datorează în solidar în cazul cererilor sau al acțiunilor introduse în comun de mai multe persoane, dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună sau dacă drepturile ori obligațiile lor au aceeași cauză sau dacă între ele există o strânsă legătură. Așadar, pentru plata în solidar a taxei judiciare de timbru este necesară întrunirea cumulativă a două condiții, și anume: 1) să fie vorba de cereri sau acțiuni introduse împreună, în comun de mai multe persoane, și 2) obiectul procesului să fie un drept ori o obligație comună sau drepturile ori obligațiile lor să aibă aceeași cauză sau între ele să existe o strânsă legătură. În aceste condiții Curtea reține că, în acord cu principiul egalității în drepturi, legiuitorul a optat pentru soluția legislativă criticată utilizând drept criteriu obiectiv și rațional strânsa legătură existentă, sub aspect subiectiv, între părțile procesului care formulează în comun cereri sau acțiuni în fața instanței judecătorești, și, sub aspect obiectiv, între drepturile și obligațiile care formează obiectul procesului. ...
Sursa oficială ↗