Sari la conținut

Decizia CCR nr. 470/2018Punctul 24

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
12.07.2018
Dosarul
9.545/63/2015

24. Calitatea procesuală activă, ca și condiție de exercitare a acțiunii, presupune existența unei identități între cel care formulează cererea și subiectul activ al raportului juridic dedus judecății în acea cerere. Întrucât în cadrul cererii de reexaminare se pune în discuție raportul juridic născut din obligația de a achita taxa judiciară de timbru, între reclamant și unitatea administrativ-teritorială de domiciliu, calitate procesual activă în astfel de cereri are doar destinatarul obligației de plată a taxei judiciare de timbru, respectiv reclamantul. Pe cale de consecință, pârâtul nu are calitate procesual activă în cadrul cererii de reexaminare față de modul de calcul al taxei judiciare de timbru. Lipsa calității procesuale active rezultă din împrejurarea că, în cadrul cererii de reexaminare, se pune în discuție raportul juridic născut din obligația de a achita taxa judiciară de timbru, statornicit între reclamant și unitatea administrativ-teritorială. Distinct de raporturile juridice stabilite în procesul în care s-a formulat cererea de reexaminare, plata taxei judiciare de timbru impune stabilirea unui raport juridic între plătitorul ei și unitatea administrativ-teritorială. Cum cererea de reexaminare se grefează pe acest din urmă raport juridic, în care pârâtul nu este „parte“, el (pârâtul) nu putea dobândi calitate procesuală activă în formularea căii speciale de atac. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie