Decizia CCR nr. 476/2018Punctul 24

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.07.2018 · dosar 5.658/2/2016
Punctul 24
24. Referitor la invocarea în susținerea criticilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 și art. 21 din Legea fundamentală, Curtea a mai reținut, în esență, că prestațiile judecătorești nu trebuie și nu pot fi în toate cazurile gratuite și că accesul liber la justiție nu înseamnă gratuitate. Nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. Regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Atât obligația de plată a taxelor judiciare, cât și excepțiile stabilite de lege se aplică deopotrivă tuturor cetățenilor aflați în situații identice, precum și tuturor litigiilor de aceeași natură, neexistând discriminări sau privilegii contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗