Decizia CCR nr. 472/2018Punctul 22
Punctul 22
22. Cu privire la critica de neconstituționalitate raportată la art. 45 din Constituție, prin Decizia nr. 13 din 19 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 18 martie 2016, Curtea a reținut că prin textul de lege criticat este limitat accesul liber al persoanei la o activitate economică. Însă această limitare respectă principiul proporționalității, deoarece scopul urmărit de legiuitor este justificat de necesitatea exercitării funcției de viceprimar în condiții de integritate și transparență decizională; prevederile legale criticate sunt adecvate scopului urmărit, fiind apte să ducă la atingerea acestuia. Cu privire la caracterul necesar al măsurii se observă că acesta este justificat, întrucât exclude exercitarea unei funcții private, specifice mediului de afaceri, care ar putea aduce atingere interesului public și încrederii cetățenilor în autoritățile administrației publice în condițiile în care funcția de viceprimar poate să presupună atribuții referitoare la bugetul local. S-a mai observat, de asemenea, că există un raport rezonabil de proporționalitate între cerințele de interes general referitoare la buna administrare a banilor publici și protecția dreptului fundamental la accesul liber la o activitate economică. De altfel, prin textul constituțional pretins încălcat se reglementează cu privire la garantarea acestuia în condițiile legii. Ca atare, având în vedere criticile de neconstituționalitate formulate, cele reținute de instanța de contencios constituțional în jurisprudența sa se aplică mutatis mutandis și în ceea ce privește prezenta cauză. ...
Sursa oficială ↗