Decizia CCR nr. 483/2018Punctul 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.07.2018 · dosar 998A/2018
Punctul 20
20. Cu privire la cererea formulată de Președintele Partidului Național Liberal privind suspendarea soluționării cauzei aflate pe rolul Curții Constituționale, până la finalizarea și publicarea punctelor de vedere ale Comisiei de la Veneția, plenul Curții, reiterând cele statuate prin Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, paragrafele 54-55, și prin Decizia nr. 357 din 30 mai 2018, paragrafele 15-16, reține că „din perspectiva atribuțiilor sale și a controlului pe care aceasta îl realizează exclusiv prin raportare la normele constituționale, opinia transmisă de Comisia de la Veneția nu poate fi valorificată în cadrul examenului de constituționalitate. Recomandările formulate de forul internațional ar fi putut fi utile legiuitorului, în procedura parlamentară de elaborare sau modificare a cadrului legislativ, Curtea Constituțională fiind abilitată la efectuarea unui control de conformitate a actului normativ adoptat de Parlament cu Legea fundamentală, și nicidecum la verificarea oportunității unei soluții legislative sau alteia, aspecte care intră în marja de apreciere a legiuitorului, în cadrul politicii sale în materia legilor justiției“. Pentru argumentele expuse, cu majoritate de voturi, Curtea respinge cererea formulată și urmează a soluționa prezenta obiecție de neconstituționalitate la termenul fixat pentru deliberările asupra cauzei. ...
Sursa oficială ↗