Decizia CCR nr. 462/2018Punctul 22

22. Guvernul arată că nulitatea este acea sancțiune procesuală ce lipsește de efecte actele procesuale și procedurale dispuse sau efectuate cu încălcarea dispozițiilor care reglementează desfășurarea procesului penal, obligând - când este necesar și dacă este posibil - la refacerea acestora în condiții de legalitate. Regimul juridic al nulității se definește în raport cu următoarele coordonate: cazurile în care intervine (motivele de nulitate), persoanele în drept să invoce nulitatea și termenul în care aceasta se poate ridica. Astfel, dacă nulitatea absolută este o nulitate independentă de existența unei vătămări, intervenind în cazurile enumerate limitativ de art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală, nulitatea relativă nu poate exista dacă cel care o invocă nu dovedește că actul a cărui anulare o solicită i-a produs o vătămare și că vătămarea respectivă nu poate fi înlăturată altfel. Făcând referire la Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015, Guvernul apreciază că prevederile art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală nu încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție, ci, dimpotrivă, prin faptul că reglementează o sancțiune procesuală care lipsește de valabilitate actele efectuate cu încălcarea legii, ele constituie o garanție a respectării principiului legalității în procesul penal. De asemenea, întrucât anulabilitatea nu depinde de decizia discreționară a judecătorului de cameră preliminară, ci de dovedirea în concret a existenței și a caracterului iremediabil al vătămării (condiții pe care chiar legea le impune), nu subzistă nici încălcarea prevederilor art. 124 alin. (1) din Legea fundamentală, referitoare la înfăptuirea justiției „în numele legii“. ...