Decizia CCR nr. 460/2018Punctul 42

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.07.2018 · dosar 1.779/114/2016
Punctul 42
42. Totodată, în practica instanțelor, s-a statuat, de exemplu, că nu există „grup organizat“ fără să existe o organizare a grupului, reguli de acționare, ierarhie a membrilor și repartizare a rolurilor. De asemenea, s-a reținut că infracțiunea prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, referitoare la constituirea unui grup infracțional organizat, în modalitatea constituirii implică o activitate de alcătuire, de înființare a grupului, iar în modalitatea inițierii implică acțiuni prin care se pun bazele acestui grup, toate acestea presupunând stabilirea componenței, structurii, modului de organizare și operare, scopului și mijloacelor, a rolului fiecărui membru și a modalităților de aducere la îndeplinire a scopului urmărit. Sub aspect subiectiv, este necesar ca persoanele care urmăresc inițierea și constituirea unui astfel de grup să fie de acord să facă parte din structura acestuia, să achieseze la scopul urmărit de grup și la modalitățile de aducere la îndeplinire și, în final, să contribuie activ la realizarea acestui scop. Aderarea la un grup infracțional organizat constă în intrarea efectivă a făptuitorului într-un astfel de grup, ca membru al acestuia. Însă existența infracțiunii în această modalitate de săvârșire este condiționată de prezența unui grup deja constituit, în care făptuitorul înțelege să intre ca membru. Infracțiunea de sprijinire a grupului criminal organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, presupune furnizarea de asistență, ajutor sau sfaturi în vederea săvârșirii infracțiunilor grave prevăzute de lege. ...
Sursa oficială ↗