Decizia CCR nr. 454/2018Punctul 68

68. Curtea constată că, având în vedere faptul că cvasi-majoritatea cererilor evaluabile în bani vizează pretenții sub 1.000.000 lei, pentru a nu afecta caracterul echitabil al procedurilor judiciare prin supraaglomerarea și îngreunarea activității instanței supreme cu judecarea unor astfel de cereri și în lipsa altor mecanisme de surmontare a acestor dificultăți, legiuitorul a optat pentru o partajare de competență între curțile de apel și înalta Curte de Casație și Justiție. Însă, această soluție legislativă, prevăzută de legea criticată, vizează numai soluționarea recursurilor formulate în privința hotărârilor susceptibile a face obiectul acestora pronunțate ulterior intrării în vigoare a prezentei legi supuse controlului de constituționalitate, atât în procesele începute anterior, cât și ulterior intrării în vigoare a acesteia, urmând ca recursurile formulate în privința hotărârilor susceptibile a face obiectul acestora în urma Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 în procesele începute după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă să fie judecate de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin urmare, Curtea constată că legiuitorul nu a fost consecvent scopului și rațiunii de reglementare avute în vedere pentru realizarea acestei partajări de competențe între instanțe judecătorești aflate pe diferite nivele ierarhice, ignorând situația recursurilor formulate în privința hotărârilor susceptibile a face obiectul acestora în urma Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017. În consecință, Curtea reține că, dacă legiuitorul a ales această soluție legislativă în privința recursurilor formulate împotriva hotărârilor pronunțate după intrarea în vigoare a prezentei legi supuse controlului de constituționalitate, este necesară, pentru aceleași rațiuni, o continuitate de opțiune a acestuia în sensul partajării competenței de judecată și în privința recursurilor formulate împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate după data de 20 iulie 2017. O asemenea partajare, printr-un act normativ, a competenței de judecată a cererilor de recurs formulate nu încalcă art. 15 alin. (2) din Constituție, reconfigurarea normelor de competență fiind o expresie a dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că art. III pct. 4 (cu referire la art. XVIII^1) din lege contravine art. 1 alin. (5) din Constituție, care consacră securitatea juridică a persoanei, concept care se definește ca un complex de garanții de natură sau cu valențe constituționale inerente statului de drept, în considerarea cărora legiuitorul are obligația constituțională de a asigura atât o stabilitate firească dreptului, cât și valorificarea în condiții optime a drepturilor și libertăților fundamentale. ...