Decizia CCR nr. 457/2018Punctul 26

CCR · decizie de neconstituționalitate · 04.07.2018 · dosar 962A/2018
Punctul 26
26. Aplicând aceste considerente de principiu controlului de constituționalitate realizat în prezenta cauză, Curtea reține că autorii sesizării s-au limitat în motivarea criticilor de neconstituționalitate extrinsecă la enumerarea dispozițiilor art. 137 din Regulamentul Camerei Deputaților și ale art. 150 din Regulamentul Senatului, al căror conținut normativ complex a fost menționat în prealabil, fără a arăta care dintre aspectele reglementate au fost nesocotite prin adoptarea legii care face obiect al controlului de constituționalitate. Autorii sesizării se mărginesc la a aprecia că problemele evidențiate în cererea de reexaminare formulată „necesitau o analiză aprofundată în cadrul dezbaterilor parlamentare“ și la simpla invocare a dispozițiilor constituționale considerate a fi încălcate - art. 1 alin. (4) din Constituție, fără a preciza în concret motivele pe care se întemeiază contrarietatea cu Legea fundamentală. Or, o atare abordare nu satisface condiția prevăzută de lege privind motivarea sesizării, astfel că se impune soluția de respingere, ca inadmisibilă, a criticii astfel formulate. ...
Sursa oficială ↗