Decizia CCR nr. 438/2018Punctul 18

18. Pornind de la cele reținute prin decizia citată anterior, Curtea observă că, în condițiile asigurării proporționalității între efectele pe care această măsură le poate avea asupra personalității și dezvoltării minorului și scopul urmărit, arestarea preventivă poate fi dispusă față de inculpatul minor ori de câte ori judecătorul de drepturi și libertăți (în cursul urmăririi penale), judecătorul de cameră preliminară (în procedura de cameră preliminară) sau instanța de judecată în fața căreia se află cauza (în cursul judecății) consideră că este nevoie. Posibilitatea dispunerii arestării preventive în cazul infractorilor minori, prevăzută de dispozițiile art. 243 alin. (2) din Codul de procedură penală, apare ca fiind justificată în raport cu finalitatea urmărită prin luarea măsurii arestării preventive, respectiv realizarea instrucției penale și apărarea ordinii și a siguranței publice. Astfel, așa cum a reținut Curtea în jurisprudența sa, prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora „România este stat de drept […]“, impun legiuitorului obligația de a lua măsuri în vederea apărării ordinii și a siguranței publice, prin adoptarea instrumentelor legale necesare în scopul reducerii fenomenului infracțional, inclusiv a delincvenței juvenile, cu excluderea oricăror reglementări de natură să ducă la încurajarea acestui fenomen. Prin urmare, legiuitorul trebuie să asigure un just echilibru între interesul individual al minorului și interesul general al societății de a-i găsi și trage la răspundere penală pe autorii infracțiunilor și de a preveni atingerile ce pot fi aduse ordinii și siguranței publice, echilibru care este absolut necesar în scopul apărării valorilor constituționale (Decizia nr. 44 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 21 aprilie 2016, paragraful 22). ...