Decizia CCR nr. 444/2018Punctul 21

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.06.2018 · dosar 38.513/3/2016
Punctul 21
21. Prin Decizia nr. 114 din 9 martie 2017, paragrafele 39-43, Curtea a reținut că, în memoria celor care și-au jertfit viața și în semn de recunoaștere a meritelor celor care s-au remarcat în mod deosebit în lupta pentru răsturnarea regimului totalitar, ca recompensă a societății pentru contribuția adusă la înfăptuirea Revoluției din 1989, a fost adoptată Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 23 august 1996, cu modificările și completările ulterioare. Această lege stabilea titlurile care puteau fi acordate luptătorilor pentru victoria Revoluției din decembrie 1989, după cum urmează, „Erou-Martir al Revoluției Române din Decembrie 1989“, „Luptător pentru Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989“ și „Participant la Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989“, precum și drepturile ce se cuveneau beneficiarilor acestor titluri. Legea nr. 341/2004 a abrogat Legea nr. 42/1990, însă a menținut unele dintre soluțiile legislative anterioare. Astfel, este păstrată denumirea titlurilor „Erou-Martir al Revoluției Române din Decembrie 1989“ și „Participant la Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989“, iar titlul „Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989“ se referă, în Legea nr. 341/2004, la trei categorii, și anume „Luptător Rănit“, „Luptător Reținut“ și „Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite“. Curtea a reținut că Legea nr. 341/2004 stabilea acordarea unor drepturi persoanelor care au obținut titlurile prevăzute de lege, printre care, potrivit art. 4, și dreptul la o indemnizație lunară reparatorie, în condițiile legii. Acordarea titlurilor se făcea prin preschimbarea certificatelor eliberate în perioada 1990-1997, privind calitățile și titlurile atestate potrivit Legii nr. 42/1990. Curtea a observat că, printr-o serie de acte normative, în perioada 2012-2014, indemnizația lunară reparatorie, prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, de care beneficiau, în condițiile legii, persoanele care au obținut titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din lege, respectiv titlul de „Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite“, nu s-a acordat. Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014 au fost modificate și completate unele dispoziții din Legea nr. 341/2004, care stabilesc categoriile de titluri ce se pot acorda luptătorilor pentru victoria Revoluției din Decembrie 1989 și drepturile corespondente deținerii acestor titluri. Astfel, sunt păstrate denumirile titlurilor de „Erou-Martir al Revoluției Române din Decembrie 1989“ și „Participant la Victoria Revoluției Române din Decembrie 1989“, iar titlul „Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989“, în noua formă a legii, se referă la patru categorii, și anume „Luptător Rănit“, „Luptător Reținut“, „Luptător cu Rol Determinant“ și „Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite“. În acest sens, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, titlurile instituite se vor acorda în condițiile legii, avându-se în vedere calitățile și titlurile atestate, potrivit Legii nr. 42/1990, doar pentru cazurile în care solicitantul este posesor al certificatului și titular al brevetului de atestare a titlului, acordat de către Președintele României, prin decret prezidențial, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Totodată, noul conținut normativ al art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 prevede acordarea unei indemnizații de gratitudine lunară persoanelor care au obținut titlurile de „Luptător cu Rol Determinant“, cărora li s-au eliberat noile certificate, potrivit noii reglementări. ...
Sursa oficială ↗