Decizia CCR nr. 429/2018Punctul 30

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.06.2018 · dosar 37.229/3/2016
Punctul 30
30. De altfel, Curtea a mai pronunțat o soluție similară în jurisprudența sa anterioară. În acest sens, în paragraful 23 al Deciziei nr. 399 din 13 iunie 3017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 15 septembrie 2017, se precizează: „Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014, referitoare la termenele în care se depun cererile prevăzute la art. 20 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, respectiv cererile privind constatarea calităților prevăzute la art. 18 alin. (1) din aceeași lege referitoare la revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987, Curtea constată că aceste norme nu au legătură cu soluționarea cauzei, având în vedere faptul că autorii prezentei excepții de neconstituționalitate nu se află în ipoteza normei criticate, întrucât dețin certificate privind titlul de «Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 - Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite». Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, «Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești [...] privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei [...]». Ținând cont de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014 este inadmisibilă.“ ...
Sursa oficială ↗