Sari la conținut

Decizia CCR nr. 428/2018Punctul 20

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
21.06.2018
Dosarul
1.435/85/2016

20. Curtea arată, totodată, că, așa cum s-a statuat prin Decizia nr. 749 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 17 februarie 2015, sau Decizia nr. 671 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 10 februarie 2017, numai persoanele fizice pot beneficia de scutire de la plata taxelor judiciare de timbru, în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, acest act normativ vizând exclusiv persoanele fizice, nu și persoanele juridice. Aceste considerații sunt în concordanță și cu cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, în jurisprudența sa, a subliniat că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu obligă la acordarea de ajutor judiciar în toate contestațiile în materie civilă (Hotărârea din 26 februarie 2002, pronunțată în Cauza Essaadi împotriva Franței, paragraful 30). Însă, în temeiul art. 42 alin. (2) -(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, în cazul persoanelor juridice instanța poate acorda, la cerere, facilități sub formă de reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru datorate pentru acțiuni și cereri introduse la instanțele judecătorești, în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege, iar în mod excepțional, instanța poate acorda persoanelor juridice reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru în alte cazuri în care apreciază, față de datele referitoare la situația economico-financiară a persoanei juridice, că plata taxei de timbru la valoarea datorată ar fi de natură să afecteze în mod semnificativ activitatea curentă a persoanei juridice. Așa fiind, persoanele juridice nu pot beneficia de scutirea de plata taxei de timbru, precum persoanele fizice, ci de alte facilități legale, ce constau în reducerea cuantumului taxei de timbru, eșalonarea sau amânarea plății acesteia. Această măsură legislativă reprezintă, însă, opțiunea legiuitorului, fiind conformă cu dispozițiile Legii fundamentale. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie