Decizia CCR nr. 431/2018Punctul 16

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.06.2018 · dosar 116/39/2017
Punctul 16
16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014 au mai făcut obiect al criticilor de neconstituționalitate. Astfel, într-o cauză soluționată prin Decizia nr. 399 din 13 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 15 septembrie 2017, autorii excepției de neconstituționalitate au susținut că acestea sunt neconstituționale, întrucât „prevăd un termen de decădere, în mod general, fără să fie incluse și alte localități la data emiterii ordonanței, deci fără ca textul de lege să fie opozabil luptătorilor din orașul Brăila“ [paragraful 7]. De asemenea, autorii au mai arătat că orașul Brăila a fost inclus în rândul localităților în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute, până la fuga dictatorului, după împlinirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2014 și, ca atare, au considerat că sunt discriminați în raport cu luptătorii din localitățile menționate în normele de aplicare a Legii nr. 341/2004, care au putut depune cererile în termenul legal. ...
Sursa oficială ↗