Decizia CCR nr. 427/2018Punctul 26
Punctul 26
26. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile criticate au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare. Astfel, în ceea ce privește prevederile art. 14 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008, referitor la susținerea potrivit căreia textul criticat impune solicitantului ajutorului public judiciar obligația de a da relații despre proprietățile altor persoane care nu au legătură cu cauza și care nu pot fi obligate să furnizeze detalii despre averea lor, Curtea observă că, prin Decizia nr. 400 din 13 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 8 septembrie 2017, paragraful 18, și Decizia nr. 187 din 21 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 16 mai 2017, paragraful 17, instanța de contencios constituțional a reținut că, „întrucât ajutorul public judiciar în materie civilă este acordat de către stat, este firesc ca acesta să stabilească anumite condiții, precum și o procedură de urmat pentru acordarea acestui ajutor“. Așadar, Curtea a constatat că furnizarea datelor și a documentelor prevăzute de actul normativ a fost impusă în scopul asigurării accesului unei sfere cât mai largi de persoane la ajutorul public judiciar și a unei transparențe ridicate în acordarea acestui ajutor, precum și pentru o bună administrare a fondurilor ce au această destinație. ...
Sursa oficială ↗