Decizia CCR nr. 415/2018Punctul 8

CCR · decizie de neconstituționalitate · 19.06.2018 · dosar 13.677/4/2016
Punctul 8
8. În opinia autoarei excepției actul normativ criticat restrânge dreptul de proprietate și libertatea contractuală a creditorilor, fără să existe niciuna dintre justificările cuprinse în art. 53 din Constituție. Se arată în acest sens că statul are rolul de a garanta că legea părților va avea aceleași efecte pentru viitor ca și actele emise de legiuitor, iar acesta nu poate transforma norme contractuale în norme legislative, nu poate schimba natura juridică a unor contracte aflate deja în executare și nu poate crea un conflict de drepturi, respectiv între dreptul de proprietate și libertatea economică a creditorilor, pe de o parte, și dreptul de protecție specială a consumatorilor, pe de altă parte. Mai mult, legislația în vigoare prevede deja remedii pentru ipotezele reglementate de actul normativ criticat, respectiv darea în plată reglementată de Codul civil, instituția impreviziunii și dreptul special de protecție a consumatorilor. ...
Sursa oficială ↗