Decizia CCR nr. 417/2018Punctul 48
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 19.06.2018
- Dosarul
- 793A/2018
48. Curtea constată că sesizările formulate îndeplinesc condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție atât sub aspectul obiectului său, fiind vorba de o lege adoptată și nepromulgată, cât și sub cel al titularului dreptului de sesizare, aceasta fiind formulată de un număr de 97 de deputați, respectiv de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în condițiile art. 25 lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, „Înalta Curte de Casație și Justiție se constituie în Secții Unite pentru: […] c) sesizarea Curții Constituționale pentru controlul constituționalității legilor înainte de promulgare“. De asemenea, Curtea constată că obiecția de neconstituționalitate a fost invocată în termenul de protecție de două zile prevăzut de art. 15 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 47/1992, legea criticată fiind adoptată în procedură de urgență. Prin urmare, obiecția de neconstituționalitate a fost formulată în termenul prevăzut de lege, Curtea fiind, așadar, legal sesizată. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.