Decizia CCR nr. 391/2018Punctul 3
Punctul 3
3. În motivarea obiecției de neconstituționalitate se arată că, în domeniul ajutorului de stat și al concurenței, Comisia Europeană este singura instituție care decide asupra compatibilității măsurii acordării ajutoarelor de stat cu normele Uniunii Europene incidente, iar cadrul normativ în acest domeniu este reprezentat de art. 107-109 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit, în continuare, TFUE). Astfel, potrivit art. 108 alin. (3) și (4) din Tratat, Comisia Europeană este informată în timp util, pentru a-și prezenta observațiile cu privire la proiectele care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoarele de stat, iar înainte de pronunțarea unei decizii finale de către Comisie, statul membru în cauză nu poate pune în aplicare măsurile preconizate. În acest sens sunt și prevederile art. 3 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, act normativ care a transpus în legislația națională prevederile art. 106-109 din TFUE. ...
Sursa oficială ↗