Decizia CCR nr. 392/2018Punctul 18

CCR · decizie de neconstituționalitate · 06.06.2018 · dosar 662A/2018
Punctul 18
18. Cu privire la susținerile referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 75 alin. (3) din Constituție, președintele Camerei Deputaților menționează că, potrivit autorului obiecției de neconstituționalitate, adoptarea legii care face obiectul sesizării a fost realizată cu nerespectarea principiului bicameralismului, având în vedere „pe de o parte, existența unor deosebiri majore de conținut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului și, pe de altă parte, existența unei configurații semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului“. Și din această perspectivă, consideră că obiecția de neconstituționalitate nu poate fi reținută. Arată astfel că, într-adevăr, „instanța constituțională, în jurisprudența sa, a stabilit drept criterii esențiale cu privire la modul în care se apreciază asupra respectării principiului bicameralismului existența unor deosebiri majore de conținut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului și existența unei configurații deosebite, semnificativ diferite, între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Însă principiul bicameralismului se reflectă nu numai în dualismul instituțional în cadrul Parlamentului, ci și în cel funcțional, așa cum se afirmă și în motivarea sesizării, deoarece art. 75 din Legea fundamentală stabilește competențe de legiferare potrivit cărora fiecare dintre cele două Camere are, în cazurile expres definite, fie calitatea de primă Cameră sesizată, fie de Cameră decizională. Ca atare, art. 61 alin. (2) din Constituție, consacră un bicameralism funcțional, în baza căruia procesul legislativ continuă chiar și în situația în care inițiativa legislativă este respinsă de către prima Cameră sesizată, și, cu atât mai mult, în cazul în care o inițiativă legislativă este adoptată tacit de către aceasta. Camera decizională trebuie să supună dezbaterii același obiect de reglementare, dar are libertate decizională, în sensul că nu este obligată să adopte aceeași soluție legislativă.“ Învederează faptul că propunerea legislativă a fost adoptată de Senat și trimisă spre dezbatere Camerei Deputaților, cu aplicarea dispozițiilor art. 75 alin. (3) din Constituția României, republicată, potrivit cărora „După adoptare sau respingere de către prima Cameră sesizată, proiectul sau propunerea legislativă se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv“. ...
Sursa oficială ↗