Decizia CCR nr. 386/2018Punctul 15
Punctul 15
15. Dispozițiile art. II din legea examinată prevăd atribuția secretarului general al Camerei Deputaților ca, în 3 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ, să numească, prin ordin, Consiliul de administrație al Regiei Autonome „Monitorul Oficial“. Prin excepție de la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011, acesta este compus din 9 membri, unul dintre aceștia fiind, în mod obligatoriu, un reprezentant al secretarului general al Camerei Deputaților. Acest text ridică probleme de constituționalitate sub aspectul respectării art. 1 alin. (5) din Constituție, deoarece, din modul său de redactare, rezultă că excepția instituită vizează exclusiv numărul membrilor ce compun Consiliul de administrație (9 în loc de 3-7 membri, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011), ceea ce înseamnă că rămân aplicabile regulile de numire, de către autoritatea publică tutelară, pe baza unor criterii de selecție și potrivit unei proceduri prealabile determinate, pe care însă legea examinată nu le reglementează. Intervenția legislativă criticată perpetuează soluția cuprinsă la art. 12 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, text ce a fost, însă, abrogat în mod expres prin art. 65 din ordonanța de urgență menționată. ...
Sursa oficială ↗