Decizia CCR nr. 378/2018Punctul 29
Punctul 29
29. De asemenea, Curtea a apreciat ca fiind neîntemeiată critica potrivit căreia s-ar crea un privilegiu persoanelor care cad sub incidența art. 4 și, implicit, a prevederilor Legii nr. 77/2016, întrucât orice debitor al unui contract de credit, indiferent de valoarea contractului sau de scopul în care a angajat creditul, are deschisă calea unei acțiuni în justiție, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun în materie, respectiv pe dispozițiile referitoare la teoria impreviziunii din codurile civile. Curtea a mai reținut că acei consumatori care au împrumutat sume al căror cuantum, la momentul acordării, nu depășește echivalentul în lei a 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Națională a României în ziua încheierii contractului de credit, se pot prevala de remediile judiciare instituite de legea specială, respectiv Legea nr. 77/2016. În schimb, acele persoane care au împrumutat sume al căror cuantum, la momentul acordării, depășește echivalentul în lei a 250.000 euro se pot prevala de remediile judiciare instituite de dreptul comun, respectiv prevederile art. 969 și art. 970 din Codul civil din 1864 ori, după caz, cele ale art. 1.271 din actualul Cod civil. ...
Sursa oficială ↗