Decizia CCR nr. 365/2018Punctul 22
Punctul 22
22. În acest sens, Curtea reține că potrivit jurisprudenței sale, la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, iar violarea principiului egalității și nediscriminării ar putea exista atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 202 din 14 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 16 iunie 2005, nr. 82 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 13 aprilie 2012, sau nr. 141 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 2 aprilie 2013). Prin urmare, dispozițiile legale criticate, care stabilesc faptul că, în cazul în care minorul refuză colaborarea în scopul realizării măsurilor din titlul executoriu, chiar și după ce a fost consiliat de către psiholog, creditorul va solicita instanței de tutelă aplicarea unor penalități, nu aduc atingere principiului egalității cetățenilor în fața legii, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei. ...
Sursa oficială ↗