Decizia CCR nr. 374/2018Punctul 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 31.05.2018 · dosar 180/2/2016
Punctul 20
20. Ca atare, Curtea constată că interpretarea textelor de lege criticate în vederea aplicării lor la situația autoarei excepției constituie aspecte ce intră în competența de soluționare a litigiului dedus instanței de judecată ce a sesizat instanța de contencios constituțional. În sensul jurisprudenței Curții Constituționale (cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 19 din 21 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 18 martie 2003), este atribuția instanțelor de judecată să interpreteze și să determine dispozițiile legale aplicabile în raport cu starea de fapt stabilită. Or, Curtea nu poate modifica sau completa prevederea legală supusă controlului și nici nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra înțelesului său contrar Constituției, astfel încât, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă (a se vedea, în același sens, Decizia nr. 618 din 11 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 27 ianuarie 2017, paragraful 32). ...
Sursa oficială ↗