Decizia CCR nr. 381/2018Punctul 26

26. Ținând cont de această jurisprudență, Curtea reține că, după data de 15 februarie 2013, dată la care a intrat în vigoare Codul de procedură civilă, recursul a devenit o veritabilă cale extraordinară de atac. Astfel, în reglementarea actuală, recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate. Acest rol al recursului, care ține de esența sa, este rațiunea pentru care, în principiu, în sistemul actualului Cod de procedură civilă, instanța de drept comun, în ceea ce privește recursul, este Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă, pot forma obiect al recursului și alte hotărâri, în cazurile expres prevăzute de lege, cum ar fi dispozițiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004. Recursul nu poate fi exercitat decât pentru motive de nelegalitate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe. Așadar, instanța de recurs nu judecă pricina, ci controlează legalitatea hotărârii instanței de fond. Cu toate acestea, actuala reglementare menține norma din reglementarea anterioară, referitoare la posibilitatea administrării în instanța de recurs a înscrisurilor noi, prin art. 492 din Codul de procedură civilă. Însă în noua reglementare nu mai este prevăzută vreo normă similară celei din art. 304^1 din Codul de procedură civilă din 1865, care să permită, în cazurile prevăzute de lege, recursul cu caracter devolutiv. Așa cum a reținut Curtea, prin Decizia nr. 634 din 27 octombrie 2016, paragraful 21, natura juridică a recursului în sistemul căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești a cunoscut modificări de-a lungul timpului, recursul fiind considerat uneori o cale de atac ordinară, alteori, deși considerat o cale extraordinară de atac, el a putut fi exercitat și pentru motive de netemeinicie a hotărârii, pentru ca în prezent, în noua reglementare a acestei instituții juridice, recursul să fie calificat ca fiind o cale extraordinară de atac, exercitat exclusiv pentru motive de nelegalitate a hotărârii. Prin prevederile art. 488 din Codul de procedură civilă, care consacră motivele de casare ale unor hotărâri judecătorești, legiuitorul a acordat o eficiență sporită principiului conform căruia recursul este o cale de atac nedevolutivă. Astfel, spre deosebire de vechea reglementare, care instituia posibilitatea examinării cauzei sub toate aspectele (conform art. 304^1 din Codul de procedură civilă din 1865), noile norme nu mai prevăd nicio excepție de la regula mai sus amintită. Pe de altă parte, potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, „în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este «supusă recursului» sau că «poate fi atacată cu recurs» ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară“. Singurele excepții de la această regulă sunt cele prevăzute de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012, iar procedura disciplinară reglementată de Legea nr. 317/2004 nu este prevăzută printre ele. ...