Decizia CCR nr. 356/2018Punctul 65

CCR · decizie de neconstituționalitate · 30.05.2018 · dosar 612A/2018
Punctul 65
65. Cu privire la majorarea cuantumului pedepsei de la 3 și 4 ani, cât prevedea forma inițială a legii, la 5 ani, pentru care devin incidente măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate, Curtea constată că stabilirea nivelului acestui prag este un element care ține în exclusivitate de opțiunea legiuitorului, Camera decizională având libertatea de a dispune sub acest aspect pe baza unor considerente de oportunitate, apreciate în funcție de scopul legii și de perioada în care se estimează a fi atins acest scop. Aceleași argumente susțin și opțiunea Camerei decizionale de a adopta o reglementare mai restrictivă (art. 2), limitând ipotezele avute în vedere de inițiatori și de prima Cameră sesizată. De asemenea, noile dispoziții care reglementează condițiile în care poate fi dispusă una dintre măsurile alternative sunt determinate strict de legiuitor (art. 3) și vizează același scop al legiferării - necesitatea soluționării problemelor sistemului penitenciar din România privind supraaglomerarea și condițiile de detenție și intră în marja de apreciere a Camerei decizionale de a asigura într-un mod cât mai concret realizarea acestui scop. ...
Sursa oficială ↗