Decizia CCR nr. 356/2018Punctul 78

78. Mai mult, din analiza conținutului normativ al Legii privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate, Curtea observă că aceasta, reglementând măsuri alternative distincte, cu consecințe diferite asupra modului, locului și condițiilor de executare a pedepselor, nu stabilește criteriile pe baza cărora judecătorul poate dispune una dintre aceste măsuri. Conform art. 3 alin. (1) și (2) din lege, oricare dintre măsurile alternative poate fi dispusă dacă este îndeplinită condiția generală ca persoana să fi fost condamnată la pedeapsa principală a închisorii de până la 5 ani pentru o infracțiune care nu se regăsește printre cele enumerate expres de art. 3 alin. (3) din lege, să fi executat o fracție de 1/5 din această pedeapsă și să nu fi fost sancționată disciplinar pe durata detenției. Mai mult, art. 8 alin. (4) teza întâi din lege stabilește că, pe durata executării pedepsei, persoana privată de libertate poate beneficia de oricare dintre măsurile alternative, în funcție de comportamentul acesteia și de natura infracțiunii săvârșite. Criteriile prevăzute de această normă, respectiv comportamentul și natura infracțiunii, care sunt transpuse concret în art. 3 alin. (2) - lipsa sancțiunilor disciplinare - și în art. 3 alin. (3) - interdicția de a aplica o măsură alternativă de executare a pedepsei privative de libertate pentru un anumit gen de infracțiuni, respectiv persoanelor aflate în stare de recidivă -, dacă sunt îndeplinite, determină dreptul persoanei condamnate de a solicita aplicarea oricăreia dintre măsurile prevăzute de lege și nicidecum nu sunt de natură a delimita incidența uneia sau alteia dintre măsurile reglementate. Cu alte cuvinte, odată îndeplinite condițiile generale prevăzute de art. 3 din lege, judecătorul nu are criterii obiective și concrete în funcție de care să determine aplicarea sau refuzul aplicării uneia dintre măsurile alternative, ci trebuie să dispună cu privire la măsura pentru care persoana condamnată a optat, în funcție de interesul său individual raportat la avantajele/beneficiile pe care măsura i le oferă. Într-o atare situație, legea deturnează instituția individualizării judiciare a executării pedepsei, întrucât judecătorul nu are pârghiile necesare realizării unei atari individualizări, omisiunea includerii unor criterii precise pentru dispunerea uneia dintre măsurile alternative afectând nu numai caracterul previzibil al legii, ci și scopul acesteia, acela de a institui măsuri de natură judiciară alternative de executare a pedepsei privative de libertate. Aceleași argumente sunt valabile și cu privire la dispozițiile art. 8 alin. (4) teza a doua, care reglementează posibilitatea înlocuirii unei măsuri alternative de executare a pedepsei privative de libertate cu o altă astfel de măsură, unde legiuitorul omite să stabilească criteriile și condițiile pe baza cărora judecătorul poate dispune înlocuirea. ...