Decizia CCR nr. 356/2018Punctul 91
Punctul 91
91. Legea supusă controlului de constituționalitate reglementează măsuri de natură judiciară dispuse prin hotărâre de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate, constând în înlocuirea măsurii executării pedepsei principale cu închisoarea în regim de detenție cu măsura executării acesteia la domiciliu, în libertate sau în regim special penitenciar. Întrucât măsurile instituite vizează faza execuțională a procesului penal, este firesc ca reglementarea lor să se realizeze într-un act normativ separat, astfel că opțiunea legiuitorului în acest sens nu afectează constituționalitatea legii, care este, deopotrivă, o lege organică, deci cu aceeași forță juridică cu legea care constituie dreptul comun în materie, pe care o completează. Așadar, dispozițiile Legii privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate sunt constituționale prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție, din perspectiva respectării normelor de tehnică legislativă privind sistematizarea, unificarea și coordonarea legislației. ...
Sursa oficială ↗