Decizia CCR nr. 356/2018Punctul 102

102. Cu privire la instituția liberării condiționate, Curtea s-a pronunțat, de exemplu, prin Decizia nr. 559 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 892 din 14 noiembrie 2017, paragraful 26, reținând că „liberarea condiționată reprezintă o individualizare post iudicium a executării pedepsei închisorii sau detențiunii pe viață și implică punerea în libertate a condamnatului mai înainte de executarea integrală a pedepsei. Prin urmare, legiuitorul a creat acest instrument juridic prin care se constată că nu mai este necesară continuarea executării pedepsei în regim de detenție până la împlinirea integrală a duratei stabilite cu ocazia condamnării, întrucât condamnatul a dovedit că a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale. Acesta nu este, însă, un drept al condamnatului, ci o facilitate pe care în anumite circumstanțe o poate primi, având, prin urmare, numai o vocație la care poate accede, dacă sunt îndeplinite anumite condiții legale“. În aceeași decizie, paragrafele 34-35, precum și în Decizia nr. 145 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, Curtea a statuat că „este atributul exclusiv al legiuitorului de a stabili condițiile în care poate fi acordată liberarea condiționată și mijloacele de stimulare a condamnaților în vederea îndeplinirii scopurilor pedepsei, liberarea condiționată, fiind deci doar o vocație pe care o au, prin voința acestuia, toți condamnații care, după ce au executat fracțiunile de pedeapsă stabilite de lege, după criteriile arătate, îndeplinesc, de asemenea, și condiția de a fi disciplinați și de a da dovezi temeinice de îndreptare, inclusiv atunci când nu prestează muncă. Tot astfel, este dreptul legiuitorului de a dispune cu privire la consecințele săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata supravegherii. [...] Câtă vreme aplicarea acestei măsuri se face prin hotărâre judecătorească, pronunțată ca urmare a finalizării procesului penal, nu poate fi primită susținerea în sensul că reglementarea criticată ar aduce atingere înfăptuirii actului de justiție, independenței judecătorului sau nesocotirii rolului Parlamentului, judecătorul nefăcând altceva decât să aplice, potrivit procedurii și condițiilor prevăzute, în acord cu art. 126 alin. (2) din Constituție, legea stabilită de Parlament“. ...