Decizia CCR nr. 357/2018Punctul 4

4. În continuare, se susține că dispozițiile art. I pct. 21 din lege încalcă art. 133 alin. (1) și art. 134 alin. (2) și (4) din Constituție, întrucât înființarea de secții ale curților de apel și ale instanțelor din circumscripția acestora sunt măsuri care vizează componenta instituțională a independenței justiției, așa cum aceasta a fost dezvoltată în jurisprudența Curții Constituționale. Transferul acestei atribuții de la plenul CSM la secția pentru judecători a CSM încalcă chiar rolul dat de legiuitorul constituant Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv secțiilor CSM. Art. I pct. 25 și 26 din lege contravine art. 1 alin. (5) și art. 133 alin. (1) și art. 134 alin. (2) și (4) din Constituție. Cele două intervenții legislative instituie posibilitatea secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii de a convoca adunările generale ale instanței, respectiv posibilitatea secțiilor CSM de a solicita puncte de vedere adunărilor generale ale judecătorilor. Conform argumentelor de mai sus, atribuirea unor alte atribuții secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii suplimentar față de cele strict prevăzute de art. 134 alin. (2) din Constituție încalcă rolul CSM prevăzut de art. 133 alin. (1) și atribuțiile acestuia. În plus, în forma adoptată de legiuitor, se creează o dublare de competență, care afectează claritatea normei, făcând dificilă aplicarea dispozițiilor legale, contrar principiului legalității prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituție. Art. I pct. 28 din lege încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât face trimitere la art. 23 alin. (1^1) din Legea nr. 303/2004, un alineat care nu se regăsește în forma aflată în vigoare la acest moment, ci numai în proiectul legii de modificare a Legii nr. 303/2004. Dat fiind faptul că în urma unei decizii de admitere a obiecției de neconstituționalitate în privința legii de modificare a Legii nr. 303/2004, legea se va întoarce în Parlamentul României pentru reluarea procedurii de punere în acord, în timp ce Legea nr. 304/2004 se află într-un alt stadiu procedural, trimiterea la o dispoziție al cărei orizont de intrare în vigoare este unul incert încalcă în mod evident principiul legalității consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție. Chiar dacă procedura de modificare a celor două legi a fost declanșată simultan, numai publicarea lor în aceeași zi și intrarea lor în vigoare concomitent ar putea fi varianta în care principiul legalității este respectat. În virtutea rolului său constituțional de garant al supremației Constituției, un astfel de viciu de neconstituționalitate nu poate fi constatat decât de Curtea Constituțională. Art. I pct. 35 din lege este în contradicție cu art. 11 alin. (1) , art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (1) din Constituție, deoarece transferă competența de soluționare a contestațiilor referitoare la intervenția procurorilor ierarhici superiori în activitatea procurorilor de caz de la plenul Consiliului Superior al Magistraturii la Secția pentru procurori a acestuia. În plus, se introduce posibilitatea infirmării soluțiilor date de către procurorul ierarhic superior nu doar pentru nelegalitate, ci și pentru netemeinicie. Așadar, se diminuează o garanție pentru funcționarea independentă a Direcției Naționale Anticorupție, fiind încălcat art. 11 alin. (1) din Constituție prin care statul român se obligă să își îndeplinească cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, respectiv Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, ratificată de România prin Legea nr. 365/2004. Pe de altă parte, introducerea unui nou caz de infirmare a soluției procurorului, pentru netemeinicie, presupune o apreciere asupra unor aspecte de oportunitate din partea procurorului ierarhic superior, evaluare contrară normelor constituționale. Așa cum a reținut Curtea Constituțională, principiul unității de acțiune și subordonarea ierarhică reprezintă o garanție a respectării celorlalte două principii care guvernează activitatea procurorilor, cel al legalității și al imparțialității. Prin urmare, pentru consolidarea independenței funcționale a procurorilor, autorul obiecției consideră că principiul subordonării ierarhice nu poate fi dezvoltat în contra spiritului legii și a intenției legiuitorului constituant, prin stabilirea posibilității infirmării soluțiilor pentru motive de netemeinicie, fără a aduce atingere art. 132 alin. (1) și art. 131 alin. (1) referitor la statutul procurorilor și la rolul Ministerului Public. Art. I pct. 38 din lege încalcă art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (1) din Constituție, întrucât, pe de o parte, transferă competența C.S.M. de a solicita ministrului justiției exercitarea controlului asupra procurorilor, de la plenul acestuia la Secția pentru procurori, și, pe de altă parte, nu detaliază ce fel de dispoziții poate da ori ce măsuri poate lua, în concret, ministrul justiției cu privire la procurori, astfel că, în lipsa unei reglementări precise a limitelor puterii conferite ministrului justiției, norma în cauză conferă o marjă largă de apreciere a sferei actelor pe care acesta le poate dispune în exercițiul autorității sale, contrar rolului constituțional al Ministerului Public. Art. I pct. 40 și pct. 43 din lege contravin art. 1 alin. (5) din Constituție, deoarece sintagma „conduita morală ireproșabilă“ este neclară și implică o apreciere subiectivă, lipsind criteriile obiective de selecție. De asemenea, lipsa unei sancțiuni disciplinare nu este circumstanțiată în timp, astfel cum legiuitorul a înțeles să procedeze în cazul selecției procurorilor ce vor face parte din Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, în acest mod norma fiind lipsită de previzibilitate. ...