Sari la conținut

Decizia CCR nr. 357/2018Punctul 31

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
30.05.2018
Dosarul
650A/2018

31. În cauza dedusă judecății, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost supusă controlului de constituționalitate în două rânduri: primul control a fost declanșat ca urmare a adoptării legii în Parlament, în termenele legale și constituționale menționate mai sus, și a fost soluționat printr-o decizie de admitere parțială a criticilor de neconstituționalitate care a determinat deschiderea procedurii de reexaminare a legii, în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituție, în vederea punerii în acord a dispozițiilor constatate ca fiind neconstituționale cu decizia Curții Constituționale; după parcurgerea acestei proceduri, Parlamentul a adoptat o nouă lege, cu un conținut diferit, care a fost supusă unui nou control de constituționalitate, Curtea fiind sesizată pentru a se pronunța cu privire la măsura în care Parlamentul s-a conformat celor statuate prin decizia de admitere anterioară. În urma verificării, Curtea a respins ca neîntemeiată obiecția de neconstituționalitate, constatând că Parlamentul a respectat obligația constituțională înscrisă în art. 147 alin. (2) de a pune în acord prevederile legii cu observațiile Curții Constituționale. Potrivit procedurii constituționale, această lege a fost trimisă la promulgare Președintelui României. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie